O, Doamne mare

 

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel Sfânt.

Ref
Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor,
Ce mare ești! Ce mare ești!
Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor,
Ce mare ești! Ce mare ești!

Privirea când mi-o-nalț și văd minunea:
Mulțimea astrelor ce-alerg pe cer,
Mărețul soare, cât și blânda lună,
Ca mingi de aur plutind prin eter.

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea sfântă,
Și când zăresc mulțimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit întruna,
Și i-a condus prin binecuvântări.

Și-L văd pe Domnul pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste și har.
Zăresc în duh amara-I suferință
Și mântuirea ce mi-o dă în dar.

Când Domnul bun mă va chema la Sine
Și când voi sta uimit în fața Sa,
Eu voi striga în sfântă adorare:
„Ce mare ești, ce mare-i slava Ta!”