Asteptam marea zi
1. Așteptăm marea zi când Isus va reveni,
Să ajungem acas’ doar puțin a mai rămas,
Să-ntâlnim pe cei plecați, dintre noi surori și frați,
O, ce zi minunată va fi!
Ref:
O, ce zi de bucurii cu sclipiri de veșnicii
Cu Isus Cel minunat, care ne-a răscumpărat,
Împreună printre sori, vom zbura biruitori,
O, ce zi, scumpă zi vom trăi!
2. În curând vom zări început de veșnicii,
Cu Isus Cel minunat, care ne-a răscumpărat
Împreună printre sori, vom zbura biruitori
O, ce zi minunată va fi!
3. Așteptăm marea zi, când răsplata vom primi,
Poposind chiar pe mal, lângă marea de cristal,
Peste aur să umblăm, osanale să-I cântăm,
O, ce zi minunată va fi!